Imi place sa zbor

Da! DA! Imi place, iubesc chiar sa zbor!

Imi aduc aminte de primul zbor de parca ar fi fost ieri. Un coleg imi spunea ca trebuie sa se intoarca a doua zi la Bucuresti cu avionul… nu mi se parea nimic iesit din comun in afara de faptul ca firma ii plateste zborul. Asta pana cand…

- Vali, tocmai am aflat ca si tu trebuie sa vii maine la Bucuresti pentru un training.

- Ok, vin, dar cu ce?

- Pai… tot cu avionul, cu mine!

- … SĂ FACĂ CEEEEE???

Desigur, am inceput sa ii pun tot felul de intrebari despre avioane in general, care de care mai traznite, incepand cu “si la aeroport ce se intampla?” pana la “e chiar asa nasol la aterizare precum spun unii?”, insa imi amintesc ca l-am intrebat de cel putin 3 ori daca ne vom prabusi. Razand, mi-a raspuns sa fiu calm, ca nu patim nimic.

Zis si facut, a doua zi ne intalnim la firma urmand sa plecam in jur de ora 12 spre aeroport pentru a prinde cursa Tarom de dupa-amiaza spre Bucuresti. Luam un taxi, ajungem in aeroport, facem check-in-ul (pentru cei ne-zburatori dintre voi, check-in-ul este partea in care ti se verifica rezervarea, ti se preiau si scaneaza bagajele de cala – daca ai – si ti se inmaneaza boarding pass-ul sau talonul de imbarcare, o bucata de carton pe baza careia treci de controlul de la poarta) si ne indreptam spre poarta “plecari interne”.

Cateva momente mai tarziu, Andrei ma bate pe umar si-mi spune:

- Uite, aterizeaza avionul cu care vom zbura noi!

- Pai… aterizeaza si deja pleaca inapoi? Poate sa faca asta?

- Da, il mai verifica o data, il realimenteaza cu combustibil si… inapoi pe cer cu el!

Deoarece mi-au facut rezervarea chiar in ultima clipa, cei de la firma nu au mai gasit locuri libere la Economy, asa ca mi-au luat un bilet la Business, lucru care sincer nu prea imi convenea fiindca nu voi sta langa colegul meu cu “experienta” in ale zborului. Ne urcam in avion, imi gasesc locul… si imi strang tare centura de siguranta. Urmeaza decolarea. O insotitoare de bord ne face o scurta prezentare a metodelor de salvare, timp in care eu ma tot intrebam daca se va intampla ceva urat.

Avionul se pune in miscare… ajunge la capatul pistei… se intoarce… si incepe sa accelereze puternic, lipindu-ma in scaun. Simteam “gropile” de pe pista facand avionul sa vibreze din ce in ce mai tare cand… deodata… nu mai simt nimic. Ma uit pe geam si realizez imediat ca ne-am luat zborul. Toate bune si frumoase, singurul lucru care ma deranja era faptul ca eram tintit in scaun si de-abia imi puteam invarti capul, ca de aplecat nici nu se punea problema.

La un moment dat avionul se indreapta. Pfiu! In sfarsit, ma pot misca! Puteam vedea o imagine in genul “Google Earth” pe geam, era parca… ireal! Parca eram in fata calculatorului si totusi… nu eram! Se intampla cu-adevarat, eram intr-un avion si chiar zburam. Eram speriat… speriat rau, as putea spune. Cred ca mai bine de jumatate din drumul de numai o ora m-am uitat fix la insotitoarea de bord ce statea in scaunul ei cu fata spre cabina de pasageri. Ea imi mai arunca cate-o privire din cand in cand, probabil nedumerita de ce ma holbez in halul ala la ea.

Nu ma satur eu bine de privit pe geam ca deja capitanul ne anunta c-am inceput coborarea si vom fi la Bucuresti in aproximativ 10 minute. Cum? Deja? Sa-nteleg ca s-a zis cu cele 8 ore petrecute pe drum in tren.. imi spuneam in gandul meu. Nici nu stiu cand am coborat asa de repede, ca in urmatoarea clipa am vazut DN1, masini, case… semana intr-adevar cu Otopeni-ul!

Aterizarea a fost ca la carte, mai tarziu aveam sa aflu ca pilotii Tarom fac printre cele mai super aterizari… Vazandu-ma pe pamant, o intreb pe stewardesa:

- Gata? Asta a fost tot? Am scapat?

Ea imi zambeste si ma intreaba:

- Primul zbor?

- (eu, speriat putin) Da… primul…

- Totul e bine, suntem jos acum. Sper ca ti-a placut!

Am mai zburat de-atunci inca de vreo 6 ori, ultima oara chiar luna trecuta cand am fost la concertul Sonata Arctica in Budapesta. Singurul lucru pe care-l regret este ca n-am putut sa ma si intorc cu avionul… Dar lasa. Mi-am facut rost cu 22 RON de bilet dus-intors la Bucuresti cu Wizz Air si voi zbura din nou in curand… la sfarsitul lui februarie, mai exact.

Incep sa fiu putin obsedat de avioane, m-am uitat la aproape toate episoadele din “Dezastre in aer” si, in ciuda faptului ca sunt prezentate acolo niste adevarate dezastre, pe mine ma calmeaza. De ce? Pentru ca in urma acelor accidente s-au luat masuri suplimentare de siguranta pentru ca asemenea evenimente sa nu mai aiba loc.

Sunt constient de faptul ca aviatia nu e perfecta si mereu exista loc pentru intamplari neprevazute, cu toate astea transportul aerian ramane cel mai sigur mijloc de calatorie.

Ura si la… aerogara!

P.S. Ai vazut Fana ca n-a luat foc nici un motor? Ba din contra, a inghetat saracul…